Poezii

Mircea Cărtărescu Adio! La Bucureşti un timp am fost atât de apropiaţi amândoi încât îmi aminteam episoade din copilăria ta şi visam visele tale şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala eu schimbam feţe - feţe... un timp am fost atât de fericiţi amândoi încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire decât marile descoperiri geografice. şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi măturau asfaltul în faţa noastră şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului în dreptul teatrului foarte mic şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi... dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant? de-acum patina timpului aproape-a virat pe patinoarul părului tău patinat. adio! adio! Adio! la revedere, dragoste, în toamna aceasta! de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare ca să ne asigure o existenţă decentă. vreau să-ţi mai spun că aseară s-a prăbuşit de singurătate romarta copiilor.