Poezii

Nicolae Labiş 100 În oraşul dintre munţi - Ca ştirbite stalagmite - La un an după război, Casele rânjeau rănite. Toamna munţii-nvineţea, Sevele-ngheţau în plante, Bruma cobora în zori Peste băligi, diamante. Douăzeci şi trei august Prima-i pomenire vie Şi-a adus-o printre plopi Mari, de toamnă timpurie. În oraşul dintre munţi, Oamenii nu pricepură Cât de mare-i acea zi Învălită-n ploaie sură. Prin noroiul de pe străzi Defilau numai o sută, Doar o sută de bărbaţi - Sub a vântului volută, Steagul roşu vuvuia Printre casele sărace, Precum flamurile mari Ale armiilor face. La fereşti se închinau Babele ca-n cimitire, Alţii clătinau din cap Parcă a nedumerire, Alţii presimţeau sub cer O schimbare nevăzută, Şi prin ploaie defilau Cei o sută, cei o sută. Trec o sută prin ruini, (Azi sunt parcuri şi sunt case) Trec o sută, câinii bat, (Azi, motoare zgomotoase) Trec o sută cadenţat, Stropi de glod pe strai s-anină, Trec o sută, nouri cresc, Dar sub nouri e lumină. Trec o sută - ochi fierbinţi, Buze strânse-nvineţite, (Până azi căzură mulţi Ori sub ploi, ori sub cuţite). Trec o sută pe asfalt - Şfichiuiţi de ude ramuri - (Până azi crescură mulţi Din acei ce-au stat la geamuri). În oraşul dintre munţi, Ca o apă-n soare suie Oamenii pe strâmbe străzi, Şi-n stindarde vântul vuie. Ca o inimă pulsând, În mulţimea desfăcută Se aud sonor păşind Cei o sută, cei o sută.