Cultura

Poveşti, Fabule şi Basme

Grigore Alexandrescu Toporul şi pădurea Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Şi caii lui Ahil, care proorocea, Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc Şi care îmi zicea Că şi el o ştia De la strămoşii lui, Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu De la un alt strămoş, ce nu mai este viu Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă. Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte Orice inventă omul şi orice duhul naşte. Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână Începu să sluţească pădurea cea bătrână. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: "Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte, Începură să zică, toporul e aproape! În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!" - "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?" Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Şi care era singur ceva mai la o parte. "Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte; Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească, Decât să ostenească." Stejaru-avu dreptate: După multă silinţă, cercări îndelungate, Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire, Ţăranul se întoarse fără de izbutire. Dar când avu toporul o coadă de lemn tare, Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare. Istoria aceasta, de-o fi adevărată, Îmi pare că arată Că în fiece ţară Cele mai multe rele nu vin de pe afară, Nu le aduc străinii, ci ni le face toate Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.